Mai tii minte filmele western? Alea cu John Wayne, Clint Eastwood mai tinerel, sau misto-urile delicioase, zise si spaghetti, cu Franco Nero? Daca ti-a incoltit un zambet nostalgic, sau pur si simplu esti de acord ca un barbat adevarat se poate dovedi destul de usor doar cu cateva gloante in revolver, dintr-un capat prafuit de strada, in timp ce localnicii fug ca potarnichile...ei bine, ai ajuns unde trebuie.

In 2006, polonezii de la Techland se incumetau sa ne prezinte un shooter cu tematica western - Call of Juarez. Pe atunci ne incruntam la Vista si ne aruncam un ochi neincrezator pe imagini care ridicau in slavi preamaritul DirectX 10; acum suntem poate ceva mai calmi si nu mai simtim nevoia sa purtam placa video la gat in semn de statut social. Ramanem astfel cu Bound in Blood, al doilea joc dintr-o serie care a crescut parca odata cu noi, chiar daca este, in esenta, un prequel.



Povestea este cea care ocupa un loc de cinste in Bound in Blood, o surpriza placuta intr-o era in care, de obicei, eroul este patrat, injura din trei in trei cuvinte si tine mortis sa ajunga la punctul B, doar pentru ca asa a zis sefu'. Razboiul de Secesiune e pe sfarsite in America, dar pentru cei trei frati McCall - Ray, Thomas si William, conflictul e abia la inceput, un conflict mai cu seama interior. Incapabili sa isi salveze mama din mainile nordistilor, cu conacul in paragina, ei vor porni pe un drum fara intoarcere, initial ca dezertori, apoi nelegiuiti in toata regula, cu o perpetua sete de razbunare in inima. Daca Ray si Thomas vor face si incalca legea din orasel in orasel, lasand mai mult armele sa vorbeasca, fratele mai mic, William, ii va insoti ca un fel de constiinta personificata, protejat doar de credinta si Biblia prafuita purtata la brau.

Si pentru ca nu ar fi fost tocmai incitant sa impartim in stanga si in dreapta pasaje din Biblie in speranta ca mexicani unsurosi sau indieni de neinteles vor cadea la pamant rapusi de greutatea cuvintelor, ramanem cu celelalte doua variante, orientate strict pe actiune: Ray sau Thomas. Spun "sau" pentru ca producatorii s-au gandit sa adauge un plus de savoare, astfel ca la inceputul fiecaruia din cele 15 capitole existente in joc vom putea alege (cu cateva exceptii) abordarea scenariului: inarmat pana in dinti si improscand plumb nu tocmai precis din cele doua revolvere ale lui Ray, sau molfaind agale o tigare de pe un deal, de unde aproape fiecare glont de pe teava pustii lui Thomas inseamna un inamic rapus.

In principiu, Thomas este eroul agil, calculat, capabil sa se catare in te miri ce copac sau pod prin intermediul laso-ului, de unde isi alege cu grija tintele, in timp ce Thomas e burtosul sictirit, direct, gata sa infiga un picior in usa si sa se arunce in mijocul inamicilor. De multe ori, cei doi vor trebuie sa colaboreze pentru a progresa in nivel, cu precadere cand Ray e prea mototol pentru a se catara doi metri mai sus, sau cand incaperea urmatoare e ticsita de inamici si cei doi frati trebuie sa isi faca o intrare mai spectaculoasa (si intr-adevar, mai eficienta). Supriza nu tocmai placuta este ca nu vei putea parcurge povestea in modul cooperativ, in conditiile in care multiplayer exista, slava Domnului.

Daca cei doi frati nu prea au in comun mare lucru cand vine vorba de stilul de joc, lucrurile stau putin altfel cand vine vorba de comori si femei. Ambii si le doresc, insa din pacate doar comorile se pot imparti frateste. Cand voluptoasa mexicana Marisa apare in ecuatie, impreuna cu promisiunile amagitoare ale lui Juarez - un criminal notoriu, Thomas si Ray au brusc un nou scop in viata. Mi-ar fi placut sa ma aleg cu fata in functie de personajul jucat, insa povestea este liniara si are un singur final, la care vei ajunge in aproximativ 6 ore de joc.

Adevarul este ca Bound in Blood e un joc extrem de scurt si limitat daca urmezi firul povestii. Exista prea putine momente in care poti sa te abati de la scenariul impus de producatori si sa scapi in cateva zone deschise, fie si doar pentru a-ti imbunatati arsenalul. In esenta, la finalul catorva capitole vei putea trage cu ochiul la cateva postere "Wanted" si sa primesti o serie de misiuni secundare, care nu iti vor aduce altceva decat bani. E bine sa le faci daca salivezi la vreun puscoci stralucitor din magazin si..cam atat. Si cand te gandesti ca toti inamicii folosesc doar arme mizerabile, iti dai seama ca de fapt esti oarecum obligat sa termini misiunile "optionale" daca vrei un arsenal o idee mai bun. Au trecut 2 ani de la inceputul jocului, am omorat sute de nenorociti si am ramas tot cu prostiile astea ruginite?

Secventele de actiune propriu-zisa sunt insa bine realizate si in fond, asta si vrem de la un shooter. Indeosebi modul "Concentration" sau duelurile presarate la finalul catorva capitole au o savoare aparte si pot fi deopotriva memorabile si frustrante, in timp ce sistemul de cover e implementat suficient de bine incat sa nu injuri "inca un port de consola". Concentration Mode iti ofera pret de cateva momente un avantaj inuman pe campul de lupta, lasandu-te sa executi cateva tinte succesive intr-un stop-cadru demn de era arcade. Duelurile pe de alta parte, inlocuiesc genericele boss fights si se termina invariabil cu un singur glont tras (de preferinta de catre tine) si ofera o perspectiva mai cinematica, la persoana a treia. Vei avea la dispozitie cateva secunde in care sa te pozitionezi si sa ajungi la pistolul din teaca pana la bataia clopotului si atunci...Dumnezeu cu mila. Daca in primele nivele inamicii sunt lenesi si iti ofera macar o secunda ca timp de reactie, spre sfarsitul jocului vor topai mai tot timpul, iesind din focus si fortandu-te sa te repozitionezi in cele mai nefericite momente. Cert este ca duelurile te tin cu sufletul la gura, chiar daca sunt repetitive ca mecanism de joc.

Am putea sa strambam din nas la modul greoi in care trag majoritatea armelor, dar cum nu vorbim aici de Modern Warfare ci de Vestul Salbatic, sa agreem totusi ca e mai mult o chestiune de autenticitate. Avem la dispozitie o groaza de pistoale, o pusca extrem de precisa, un shotgun devastator si chiar un arc si dinamita. Eficienta fiecareia dintre ele e data de personajul ales si e bine sa te hotarasti repede cu cine vei juca mai mult, pentru ca banii sunt prea putini incat sa cumperi cel mai bun arsenal atat pentru Thomas cat si pentru Ray.

De-alungul jocului, senzatia de libertate de miscare are adesea de suferit pentru ca multe secvente sunt scriptate pana la refuz, si sunt suficiente momente in care simti o marioneta intr-o piesa de teatru. O experienta al naibii de cinematica pentru cine priveste peste umarul tau, dar cum ramane cu tine, jucatorul? Ei bine, tie iti ramane sa te bucuri de poveste si sa admiri probabil cel mai atmosferic shooter al momentului. Pentru ca maiestria artistilor de la Techland, combinata cu caii putere ascunsi sub motorul grafic Chrome 4 te vor lasa cu gura cascata, fara prea multe batai de cap pentru calculatorul tau. Se misca bine si arata fenomenal, asta-i adevarul.

Bound in Blood e unul din putinele jocuri in care mi-a pasat de soarta personajelor si pentru ca nu aveam de-a face cu manechine lipsite de viata, rostind mecanic cateva replici. De dragul realismului armele trag greoi. De dragul povestii, actiunea are un iz puternic de on-rails shooter si se termina repede. Si totusi, parca a fost cel mai bun film pe care l-am jucat pana acum. Muzica e la inaltime, vocile sunt jucate excelent iar temutul Vest Salbatic e zugravit pana la cel mai mic detaliu si te pierzi in el destul de usor.

In lipsa unui mod cooperativ sau a unei campanii de durata, oferta multiplayer ar trebui sa fie una solida, si este, daca ar fi sa luam in considerare cele 5 moduri de joc disponibile, pentru pana la 12 jucatori ce pot intra in rolul a tot atatea clase. Pe langa obisnuitele Deathmatch (Shootout) si Team Deathmatch (Posse), ne-au atras atentia in mod deosebit modurile Wanted, Manhunt si Wild West Legends, care aduc in schema si obiective precise in multi-ul pe echipe sau free-for-all. Am simtit doar lipsa unui suport mai robust pentru comunitate, de care depinde, pana la urma, longevitatea jocului (daca nu luam in considerare si DLC-urile aflate "pe teava").

Per ansamblu, Call of Juarez: Bound in Blood este un joc reusit care nu ii va dezamagi decat pe cei care aleg sa ii ghiceasca potentialul oarecum neexploatat. Daca vroiai sand-box, ai fi primit probabil o varianta pre-apocalipsa la Oblivion cu arme, cu multiplayer slabut sau inexistent. In schimb, te-ai ales cu o poveste de zile mari, o experienta cinematica rar intalnita in jocuri si o doza serioasa de shooter autentic. La cum se amana jocurile in ultima vreme, nu m-ar mira sa il vad Shooter-ul Anului 2009.